Grosimea cutiilor de carton ondulat depinde în primul rând de numărul de straturi, de profilul canelului și de specificațiile hârtiei de bază. Structurile obișnuite din carton ondulat includ structuri cu trei-straturi, cinci-sturi și șapte-sturi. Cartonul ondulat cu trei-straturi constă, de obicei, dintr-un strat de hârtie cu miez ondulat și două straturi de hârtie de față, cu o grosime totală de aproximativ 2,5–4 mm, potrivit pentru bunuri ușoare, cum ar fi îmbrăcăminte, necesitățile zilnice și produse electronice mici. Cartonul ondulat cu cinci-straturi este format din două straturi de hârtie cu miez ondulat și trei straturi de hârtie frontală, cu o grosime de obicei de aproximativ 5–7 mm. Oferă o rezistență bună la compresiune și proprietăți de amortizare, potrivite pentru produsele care necesită o anumită capacitate de încărcare-, cum ar fi aparatele de uz casnic, alimentele și piesele de mașini. Cartonul ondulat cu șapte-straturi are o rezistență structurală și mai mare, cu o grosime de obicei de aproximativ 8–12 mm, utilizat în principal pentru ambalarea produselor mai grele, mai mari sau a produselor transportate în medii complexe.
Pe lângă numărul de straturi, profilul canelului afectează și grosimea reală a cutiei. Tipurile obișnuite de flaut includ flaut A-, flaut B-, flaut C-, flaut E- și flaut F{-. Un-flaut are o înălțime mai mare, oferind o amortizare și o rezistență mai bună la compresie; B-canelul este relativ mai subțire, oferind o rezistență plană și o imprimabilitate mai bune; C-flautul atinge un echilibru bun între amortizare și grosime; E{10}}canelul și F-canelul sunt micro-caneluri mai fine, cu o grosime mai mică și o suprafață mai netedă, făcându-le potrivite pentru ambalajele de imprimare color, unde sunt necesare calitate și aspect ridicat de imprimare. În producția reală, pot fi combinate diferite tipuri de caneluri, cum ar fi utilizarea unei structuri duble-canelului pentru a crește rezistența cutiei. Prin urmare, grosimea cutiilor ondulate nu este neapărat mai bună cu cât este mai groasă; trebuie determinat în mod cuprinzător în funcție de greutatea produsului, distanța de transport, înălțimea de stivuire, cerințele de rezistență la compresiune și cost, pentru a îndeplini performanța de protecție evitând în același timp risipa de materiale.
